sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Simpatie si antipatie in gradina


Asa cum am vazut in articolul referitor la micile secrete ale plantelor aici, este dovedit  faptul ca plantele au simpatii si antipatii fata de vecini, sentimente  ce se manifesta diferit determinand , fie o crestere si dezvoltare buna fie, o inhibare a acestor procese incepand chiar de la germinare.
Craite, galbenele, vinete

Tinand cont de acest fapt, in momentul intocmirii planului gradinii, ma intreb care sunt cele mai bune asocieri pe care le pot face in asa fel incat plantele mele sa beneficieze de vecinatati favorabile pentru germinare, crestere si dezvoltare.
Vreau ca in gradina mea, plantele sa creasca cat mai aproape de modelul natural.(pajiste de plante comestibile, medicinale, aromate dar si ornamentale).   
Daca voi planifica o asociere benefica, plantele se vor interconecta si vor realiza un ecosistem functional,care le va asigura o crestere si dezvoltare normala, ne mai fiind nevoie de insecticide si ierbicide chimice, prevenirea si controlul daunatorilor realizandu-se, in cea mai mare parte natural, – atat prin fenomenul de alelopatie cat si prin atragerea insectelor benefice si pradatoare, a pasarilor si altor animale folositoare.
Sistemul va aduce numeroase beneficii astfel:
1.         Fixeaza mai bine azotul atmosferic in sol prin folosirea intensa a leguminoaselor:  
2.       Controleaza eficient daunatorii, fara folosirea substantelor chimice, control bazat pe  efectul repelent al unor plante.
3.       Inhiba germinatia, cresterea si dezvoltarea unor plante nedorite( buruieni)
4.       Atrage insecte pentru polenizare si pradatori (insecte care se hranesc cu oua, larve sau insecte daunatoare).
5.       Reduce concurenta pentru resurse intre plante si duce la folosirea judicioasa a apei si substantelor nutritive din sol
             Ofera adapost si umbra plantelor mai mici si asigura chiar suport natural pentru plantele cataratoare.
7.       Reduce riscul de a pierde intreaga cultura prin diversitatea plantelor in cazul bolilor si daunatorilor. Au si daunatorii preferintele lor.
1      Se creeaza un ecosistem stabil si variat, autosustenabil, ce se poate mentine cu un minim de interventie.
      Mai jos am selectat in tabel modalitati de asociere benefice si incompatibilitati pentru principalele specii din gradinile noastre. Unele informatii, au fost unele preluate de pe siteurile Deep Green Permaculture. si vegetalshapes.com/ Romana/ VegetalShapes.htm 
A    Acest tabel se poate vedea aici

Denumire
Prieteni
Dusmani
Comentarii
Alunul
(Corylus avellana)
nuc
Alune de pamant
(Arachishypogaea)
dovleac,dovlecei, morcov, porumb, sfecla,
- alunele fixeaza azotul in sol
Anason
(Pimpinella-anisum)
broccoli, busuioc, collard(ase-manatore verzei) conopida,  coriandru, fasole, varza.
morcov
- coriandru stimuleaza cresterea si aroma anasonului
- anason atrage insectele pradatoare (viespii) -mananca afide
- anasonul respinge afidele
- protejeaza de paraziti varza, broccoli, guliile, camuflandu-le mirosul - imbunatateste vigoarea plantelor de langa el
Angelica
(Angelica archangelica)
Se poate planta in diverse locuri
marar
- angelica atrage diverse insecte benefice
Seminţele si tulpina macerate în pălincă, sunt un remediu pentru dureri de stomac, răceli şi gripe, reumatism, indispo-ziţie şi depresii, administrată bătrânilor, le readuce vigoarea.
Anghinarea
(Cynara scolymus)
dovlecei cu coja verde, rosii, vinete
-trateaza:nefrite cronice,varsaturi,enterite,fermentatii intestin, hemoroizi,angicolite,colestite,constipatii,hipertensiune, hipercolesterol
Ardei
(Capsicum)
arpagicul, busuioc, castraveti, ceapa, dafin, dovleac, dovlecei, galbenele, leustean, mazare, ma-ghiran, morcov, muscate, oregano, patrunjel,petunia, praz,  rosii, rozmarinul, sfecla, usturoi, vinete
broccoli, cais, collard(planta aseman. verzei), conopida, fasole, fenicul,gulia, nepeta, nucul, varza
- o ciuperca a ardeiului se poate transmite la cais
- ardeii iuti elibereaza o substanta care previne putrezirea radacinilor si bolile provocate de fusarium(boala foarte periculoasa pentru grâu, ovaz si triticale)
- ceaiul din ardei iute este folosit ca insecticid ecologic
- muscatele si petuniile atrag (cultura capcana) parazitii Circulifer tenellus care sunt purtatori de virusi ce ataca ardeii
Arpagic
(Allium schoenoprasum)
agrise, ardei, broccoli, cais, cartof, collard, conopida, gulia, mar, morcov, mustar, rosii, sfecla, telina, trandafirii, varza, vinete,vita de vie
fasole, mazare
- arpagicul respinge fluturii de varza, musca morcovului si afidele, gandacul japonez
- arpagicul previne la mar, in al treilea lea an de la plantare, boli provocate de a ciuperca Venturia inaequalis(rapan)
- arpagicul previne la trandafiri, in al treilea an de la plantare, boli provocate de ciuperci (pete negre)
- se pot stropi cu ceai de arpagic - castravetii, agrisele pentru a preveni diverse boli provocate de fungi
Asparagus(Sparanghel)
(Asparagus officinalis)
busuioc, cais, condurasi, corian-dru, fasole, galbenele, leustean, marar,maghiran, margarete, patrunjel, petunie, rosie, tagete, tataneasa,
cartof, ceapa, menta usturoi,
- tagetele resping diversi gandaci, ucid nematode si atrag insecte benefice – busuiocul, galbenelele, petuniile si rosiile resping gandacul de asparagus (Crioceris asparagi)
- asparagusul respinge nematodele
Asmatui(Hasmatuchi)
(Anthriscus cerefolium)
coriandru, marar, ridichi
-atunci când limacşii devin o plagă, asmăţuiul (hasmaţuchi)poate ajuta
Bostan
(Cucurbita pepo)
mazare,porumb, ridichi,salata
cartof,varza
Broccoli
(Brassica)
anason, arpagic,cartofi, castraveti, chervil, ceapa, condurasi, fasole  galbenele, isop, limba mielului, marar, menta, musetel, muscate oregano, praz, rosii, rozmarin,salvia,sfecla, telina, usturoiul,
ardei,capsun,mustar, rosii, salata,vinete,
- anasonul protejeaza de paraziti, camuflandu-le mirosul si atrage insecte pradatoare
- anasonul imbunatateste vigoarea plantelor de langa el
- ceapa, arpagicul, usturoiul, telina, rozmarinul, salvia, muscatele si condurasii resping daunatorii sai
- condurasii atrag insecte benefice
- limba mielului si musetelul atrag insecte benefice
- mararul si menta resping daunatorii sai si atrag insecte benefic plantati marar in mijlocul straturilor de broccoli, atrage viespile parazite care se hranesc cu larve de broccoli.
- chervilul(asmatui) ii imbunatateste cresterea
Busuioc
(Ocimum basilicum)
anason, ardei, asparagus, cais, fasole, galebenele, musetel, oregano, petunia,patrunjel,rosii,  sfecla,sparanghel,tagete,varza,
salvie
-anasonul si musetelul cresc cantitatea uleiurile esentiale produse de busuioc
busuiocul atrage fluturi,respinge gandac de asparagus,tantari,muste
- busuiocul rosu respinge viermele cu corn de rosii (Manduca quinquemaculata)
Cais
(Prunus armeniaca)
arpagic, asparagus,busuioc, ceapa,praz,pelin, usturoi, vetrice
ardei
- o ciuperca a ardeilor poate infesta caisul
- arpagicul previne boli provocate de fungi
- usturoiul actioneaza ca fungicid ecologic pt.mar si cais - usturoiul putrezit la baza pomilor fructiferi indeparteaza caprioarele
Cartofi
(Solanum tuberosum)
arpagic, alyssum(aurinia –floare galbena),ceapa, cimbrişor,. coltunasi, coriandru, degetei, fasole pitica, galbenele,  hrean, in, mazare, morcov, motul curcanului, petunie, porumb, praz,  tagete, tataneasa, telina, urzica moarta, usturoi, varza, 
asparagus, broccoli, cartofi, castraveti, collard, conopida,cires, dovlecel, dovleac, fenicul,floarea soarelui, gulia, nepeta, nucul, mar, pastarnac,rosii,rozmarin. spanac, zmeura,
- cartofii resping gandacul mexican de fasole (Epilachna varivestis)  - alyssumul atrage insecte benefice
- sunt si ei certati pe viata cu castravetii. Puneti-i la distanta unii de altii, daca vreti sa aveti rod gustos si bogat
- hreanul creste rezistenta la boli a cartofului
- rosiile si cartofii se pot contamina reciproc cu fungi (Phytophthora infestans, Alternaria solani) care produc boli ce distrug cultura
- petuniile resping insectele Cicadellidae care ataca cartoful
- plantarea cartofilor de samanta cu frunze de tataneasa ii protejeaza de boli provocate de Synchytrium endobioticum
- taninul din in poate ideparta gandacul de Colorado
- motul curcanului atrage insecte pradatoare (gandaci de sol – Carabidae)
- nucul, nepeta si feniculul le inhiba cresterea
-daca vreti sa obtineti o recolta deosebita, "insurati-i" cu porumb, varza, vinete sau tufe de fasole.
Castravete
(Cucumis sativus)
ardei, broccoli, ceapa, cimbru,  condurasi, fasole, floarea soarelui, galbenele,gulie,limba mielului, mar, mazarea, marar, morcov, musetel, petunii, porumb, ridichi,  salata,sfecla, tagete,telina, usturoi,varza,
ierburi aromatice, hrean, pepene,rosii,salvie, spanac, cartofi,
- Condurasii resping gandacul de castravete, atrag paienjeni si gandaci benefici de pamant
- ridichiile resping gandacul de castravete
-dau recolta mai buna si sunt mai usor de cules,daca se sprijina pe araci.
Canepa
(Cannabis sativa)
varza, varza de Bruxelles
- canepa respinge gandacii care ataca varza
- canepa respinge fluturii de varza
Capsuni
(Fragaria)
fasole, mazarea, spanacul, salata, limba mielului
broccoli,conopida, gladiola,usturoi
- limba mielului atrage albine si alte insecte benefice
Carciumarese
(Zinnia)
Se pot planta prin toata gradina
conopida
- carciumaresele atrag insecte benefice,sunt cultura capcana pentru gandac japonez,atrag pasari care se hranesc cu muste
Ceapa
(Allium cepa)
ardei, broccoli, cais, cartof, castraveti, cimbru, conopida, collard, gulia,marar, marul, morcov, motul curcanului, musetel, patrunjel, praz, rosii, salata, sfecla,spanac, telina,  vinetele
asparagus,fasolea, mazare,praz,usturoi,varza
- ceapa respinge melcii, afidele, musca morcovului,
- ardeii iuti elibereaza o substanta care previne putrezirea radacinilor si bolile provocate de fusarium
- motul curcanului atrage insecte pradatoare (gandaci de sol - Carabidae) Ceapa, prazul, salvia sau rozmarinul plantate alaturi de morcovi vor alunga prin mirosul lor mustele
-protejata de musetel
-morcovul şi ceapa merg foarte bine împreună. morcovul alungă musca cepei, ceapa alungă musca morcovului
Cercelusi
(Fuchsia hybrid)
agrise,busuioc,rosii
Chervil- asmatui
(Anthriscus cerefolium)
broccoli, morcov, ridichi, salata,

- chervilul tine la distanta afidele de pe salata atrage insecte pradatoare (sirfide, viespi si altele) face ca ridichiile sa aiba un gust mai picant imbunatateste cresterea ridichiilor, salatei si broccoli
- chervilul indeparteaza melcii, iepurii - chervilului ii place umbra
Chimen
(Carum carvi)
mazare,varza
marar, fenicul
- chimenul atrage insecte pradatoare (viespi pradatoare)-protejeaza varza si aeriseste solul compact , langa plante cu radacina scurta
Cimbru
(Satureja hortensis)
castraveti, ceapa,fasole,cartof,
- cimbrul respinge gandacul mexican de fasole (Epilachna varivestis)  si alungă purecii fasolei
Cimbrisor
(Thymus serpyllum L.)
cartof,varzoase
Coada soricelului
(Achillea millefolium)
Se poate planta peste tot
- coada soricelului atrage insecte pradatoare (buburuze si viespi) este un bun fertilizator natural pentru compost
Collard
(Brassica oleracea var. acephala)
anason, nepeta, ceapa, arpagicul, usturoiul, prazul, mararul, muscatele, rozmarinul, condurasii, limba mielului, fasolea
mustar, rosiile, ardeii, cartofii, vinetele
- anasonul protejeaza de daunatori, camuflandu-le mirosul si atrage insecte pradatoare
- anasonul imbunatateste vigoarea plantelor de langa el
- ceapa, arpagicul, prazul, usturoiul, condurasii, mararul, muscatele si rozmarinul resping daunatorii sai
Condurasi (coltunasi)
(Tropaeolum)
asparagus, broccoli, castraveti, conopida, collard, dovleac, dovlecei, fasole, gulie, mar, pepene, rosie, ridichi, varza,
- condurasii atrag insecte pradatoare si resping musculitele albe, fluturii de varza, gandacii de dovleci,castraveti si pepeni (Diabrotica si Acalymma), afidele lanoase
-condurasii atrag afide si omizi si pot fi folositi drept cultura capcana,este bine sa fie plantati condurasi in jur la rosii, varza, castraveti, sub pomii fructiferi (cultura capcana)
- frunzele, florile si semintele condurasilor se mananca
- ilor le place solul sarac si nu foarte umed
Conopida
(Brassica oleracea var. botrytis)
anason, arpagic,castraveti, carciu-marese, ceapa, condurasi, conopida, fasole, isop, lavanda, limba mielului, marar,menta,muscate,musetel, orega-no,  praz, ridichi, rozmarin, salata, salvie, sfecla, telina, usturoi,vetrice
ardei,capsuni, cartofi, fasole  cataratoare, fenicul,mustar, rosie,  vinete,
- carciumaresele atrag buburuze si alti pradatori
- anasonul protejeaza de paraziti, camuflandu-le mirosul si atrage insectele pradatoare
- anasonul imbunatateste vigoarea plantelor de langa el
- mazărea şi conopida merg foarte bine împreună
Coriandru
(Coriandrum sativum)
anason, asmatui, asparagus, cartof, fasole, mazare, morcov, spanac,varza,
fenicul
- atrage muste pradatoare, respinge afidele, acarienii, ganda-cul de Colorado,musca morcovului, se poate face ceai contra acarienilor , stimuleaza cresterea si aroma anasonului
- anasonul imbunatateste vigoarea plantelor de langa el
Cosmos
(Cosmos)
fasole,telina
- indeparteaza gandacul mexican de fasole (Epilachna vari-vestis),si atrage diverse insecte pradatoare
Crizanteme
(Chrysanthemum)
cartofi
- crizantemele ucid nematodele
- crizantemele albe indeparteaza gandacul mexican de fasole (Epilachna varivestis) si gandacul japonez (Popillia japonica)
- C. cinerariifolium (Dalamatian Chrysanthemum) are proprietati insecticide si din ea se se extrage pyrethrum
- crizantemele atrag insecte pradatoare
Creson
salata
Dafin
(Laurus nobilis)
ardei iuti, menta
- dafinul protejeaza fasolea uscata de molii si gandaci (Lixus angustatus)
- dafinul indeparteaza buburuzele
- dafinul se poate folosi ca insecticid ecologic
Dalia
(Dahlia)
- dalia respinge nematodele
- dalia atrage insecte benefice
Dovleac
(Cucurbita)
alune, condurasi, fasolea, galbe-nele, hrisca, musetel, nepeta, petunii, porumb, ridichi
cartof
- dovleacul atrage paianjeni, gandaci benefici de sol
- condurasii resping gandacii de dovleci, castraveti si pepeni (Diabrotica si Acalymma)
- fasolea si alunele fixeaza azotul in sol
- hrisca si nepeta atrag insecte benefice
- ridichiile alunga diversi gandaci
Dovlecel
(Cucurbita pepo)
alune, ardei, ceapa, condurasi, fasole,floarea soarelui,galbenele, hrisca, musetel,morcov, nepeta, petunie, porumb, ridichi,  salata, sfecla, spanac,telina,varza,
cartof
- dovlecelul atrage paianjeni, gandaci benefici de sol
- condurasii resping gandacii de dovleci, castraveti si pepeni (Diabrotica si Acalymma)
- fasolea si alunele fixeaza azotul in sol
- hrisca si nepeta atrag insecte benefice
- ridichiile alunga diversi gandaci
Degetar
(Digitalis)
cartof, mar, morcov,rosie
- degetarul atrage diverse insecte benefice
Fasole
(Phaseolus)
anason, asparagus, broccoli, busuioc, capsun, cartof, castraveti, cimbru, condurasi,conopida, collard,coriandru,dovleac, dovlecel, gulie, leustean, limba mielului, marar, morcov, petunia, porumb, ridichi,rozmarin,rosii, salata, sfecla, spanac, varza, varza de Bruxelles, vinete, telina,
ardeii iuti, arpagicul, ceapa, fenicul, floarea soarelui,gladiole,mazare, praz, salvie, tagete, usturoi
- fasolea respinge gandacul de California
- fasolea cataratoare si sfecla isi inhiba reciproc cresterea
- fasolea fixeaza azotul in sol
- anasonul atrage insectele pradatoare si imbunatateste vigoarea plantelor de langa el
- Fasolea si vinetele protejeaza cartofii de gandacii de Colorado
- cimbrul alungă purecii fasolei
- ridichea roşie se dezvoltă foarte bine la rădăcina fasolei.
Fasole cataratoare
sfeclă, castravete, salată, spanac
usturoi, fasole pitică, ceapă, praz, mazăre.
Fenicul
(Foeniculum vulgare)
coriandru, mararul
aproape toate plantele
ardei, cartof, chimen, conopida, fasole,gulii, rosii, vinete
- feniculul atrage insecte pradatoare (sirfide, viespi, buburuze, muste Tachinidae)
- feniculul respinge afidele, purecii
- feniculul inhiba cresterea sau determina imbolnavirea sau moartea multor plante vecine
Floarea soarelui
(Helianthus annuus)
castraveti, porumb, pepeni, rosii,
cartof, fasole cataratoare
- furnicile cresc afide pe floarea soarelui
- floarea soarelui respinge Spodoptera frugiperda
- floarea soarelui atrage Chrysopidae, viespi si alte insecte benefice
Galbenele
(Calendula)
ardei, asparagus, broccoli, busuioc, cartof, castraveti, dovleac, rosii, varza, aproape toate plantele
 
- galbenelele resping viermele cu corn de rosii (Manduca quinquemaculata), gandacul de asparagus (Crioceris asparagi)   parazitii Circulifer tenellus care sunt purtatori de virusi ce ataca ro-sii,ardei iuti,vinete,resping nematodele,atrag insecte benefice
Garoafa
Dianthus Caryophyllus
zambila
- Garoafele trebuie ciupite pana au numai 6 noduli pe fiecare tulpina - aceasta operatie incurajeaza dezvoltarea tulpinilor laterale, ramificatia tufei in general.
Gladiola
(Gladiolus)
capsuni, fasole, mazare
Gladiolele mai sunt o sursa de hrana pentru diferite larve de fluturi printre care si cel denumit Large Yellow Underwing
Grasita
(Portulaca oleracea)
Porumb
 
- frunzele, tulpina si semintele de grasita se consuma
- prezenta grasitei arata un sol fertil
- grasita este cea mai bogata planta in omega 3 din tot regnul vegetal (atat cat se cunoaste), consumarea ei ajutand la pro-tejarea sistemului cardio-vascular si in hipo-aciditate gastrica, nu actionoeaza agresiv ca otetul sau lamaia.
Gulia
(Brassica oleracea var. gongyloides)
anason, arpagic, castraveti, ceapa, condurasi, fasole, isop, limba mielului, marar,mazare, muscate, praz, rozmarin, salata,salvie, sfecla, telina, usturoi
ardei, capsuni, cartof, fenicul, mustar, rosii,  vinetele
- anasonul atrage insectele pradatoare si protejeaza gulia de paraziti, camuflandu-i mirosul
- anasonul imbunatateste vigoarea plantelor de langa el
Gura leului
(Antirrhinum)
Telina
- gura leului atrage insecte benefice
Hrean
(Armoracia rusticana)
,cartofi,pomi fructiferi
castravete
- hreanul creste rezistenta cartofilor la boli
- hreanul respinge gandacul de Colorado
- ceaiul de hrean are proprietati fungicide
Hrisca
Fagopyrum esculentum
dovleac, dovlecel
 
- hrisca poate fi cultura de camuflaj
- hrisca atrage insecte pradatoare (sirfide)
Isop
(Hyssopus officinalis)
broccoli,conopida , gulia, varza varza,de Bruxelles, vita de vie
ridichi
- isopul atrage albinele, fluturii, respinge fluturii de varza, gandacii Alticinae (ataca varza,broccoli,gulia,conopida) atrage insecte pradatoare (sirfide, viespi,) stimuleaza cresterea vitei
-este o planta extrem de rezilienta, fiind capabila sa acopere si sa purifice terenuri poluate
Inul
(Linum)
cartof, morcov
 
- taninul din in poate indeparta gandacul de Colorado
Laleaua
(tulipa)
narcisa,liliacul
Lavanda
(Lavandula)
conopida, varza, varza de Bruxelles
 
- lavanda respinge musculite si diversi fluturi, musculitele albe, molii, soarecii
- lavanda atrage albine si alte insecte benefice
- lavanda atrage diverse insecte pradatoare
Leustean
(Levisticum officinale)
aproape toate plantele, asparagus, fasole,
rubarbarul
- leusteanul este considerat unul din companionii ideali pentru aproape toate plantele
- leusteanul imbunatateste sanatatea aproape tuturor plantelor invecinate
- leusteanul atrage insecte benefice
Limba mielului
(Borago officinalis)
broccoli,capsuni, castraveti, collard, conopida, fasole, gulia rosie, varza,
- limba mielului atrage insecte pradatoare si albine respinge viermele cu corn de rosii (Manduca quinquemaculata) este considerata una dintre companionii ideali pentru aproape toa-te plantele,protejează foarte bine varza de limacsi.
Lucerna
(Medicago sativa)
bumbac
- lucerna atrage insecte pradatoare,atrage gandacii lygus care pot ataca bumbacul,capsunile,salata,fasolea(cultura capcana)
- lucerna fixeaza azotul in sol,strapunge solul cleios acumu-leaza fier, magneziu, fosfor, potasiu este un bun fertilizator natural si rezista la seceta
Maghiran
(Origanum majorana)
ardei, asparagus
 
- magiranul se poate planta peste tot
Margareta
(Bellis perennis)
asparagus, telina

- margaretele atrag insecte benefice
Mazare
(Pisum sativum)
ardei, bostan,castraveti, capsuni, cartofi, chimen, cicoare, coriandru, fasole, gulie, morcov, nap, patrunjel, porumb, ridichi, salata, sfecla, spanac, telina, varza,vinete
arpagic, ceapa,gladiole, ,fasole,praz, rosie, usturoi
- mazarea fixeaza azotul in sol
- mazărea şi varza, sau mazărea şi conopida merg foarte bine împreună
Mar
(Malus domestica)
arpagicul, ceapa, castraveti, coada calului,condurasi,degetel,micsunele porumb, praz, salata, trifoi, usturoi
cartof,gazon,
- ceapa, arpagicul, usturoiul il pot proteja de fungi
- arpagicul previne la mar, in al treilea-lea an de la plantare boli provocate de a ciuperca Venturia inaequalis
- condurasii atrag insecte pradatoare si resping musculitele albe ,atrag afide si omizi si pot fi folositi drept cultura capcana
- trifoiul e bine de plantat sub pomii fructiferi
Marar
(Anethum graveolens)
asparagus, broccoli, castraveti,  ceapa, collard, coriandru, conopida, fasole, fenicul, gulie,mazare,morcov, rosii,salata, varza,
angelica, chimen,
- florile mararului atrag insecte pradatoare, albine
- mararul respinge afidele, acarienii rosii, gandacii dovlecilor, fluturii de varza, Mararul protejeaza varza - plantati marar in mijlocul straturilor de broccoli si varza -protejeaza morcovul,
- atrage viermele cu corn de rosii ( Manduca quinquemaculata)
- mărarul poate fi semănat împreună cu: mazărea, morcovul, castravetele, salata, ceapa.
Melisa(Roinita)
(Melissa officinalis)

- melisa respinge tantarii
- melisa atrage diverse insecte benefice
Menta
(Mentha)
broccoli, conopida, dafin, gulia, musetel,rosii, sfecla, varza, vinetele
asparagus, patrunjel
- menta respinge furnicile, fluturii de varza, afidele, purecii, soarecii, atrage insecte pradatoare(sirfide,viespi),atrage rame
imbunatateste starea de sanatate a rosiilor si verzei
- menta este o planta invaziva
Mirabilis
(Mirabilis jalapa)
-denumiri populare-Barba imparatului, norea, Minune de Peru, ora 4, frumoasele noptii - atrage gandacul japonez, insa frunzele sale sunt otravitoare pentru el
Monarda- menta decorativa
(Monarda)
Rosii
rapita
- denumire populara –menta indiana
- monarda atrage albinele
Morcovi
(Daucus carota)
alune, ardei, arpagic, castraveti, cartofi, ceapa, chervil, degetar, fasole, in,marar, mazare, patrunjel,  praz, rozmarin, ridichi, rosii, salvie, salata, spanac, telina, usturoi, varza,
anason, menta pastarnac,sfecla, telina
- morcovii infloriti atrag insectele pradatoare
- fasolea si alunele fixeaza azotul in sol
- plantele aromatice resping musca morcovului
- ceapa deruteaza musca morcovului:morcovul şi ceapa merg foarte bine împreună, morcovul alungă musca cepei, ceapa alungă musca morcovului
- inul produce un ulei care poate apara morcovii
- Ceapa, prazul, salvia sau rozmarinul plantate alaturi de morcov vor alunga prin mirosul lor mustele care fac ravagii
- morcovii nu cresc bine după ei înşişi
-roşia alungă şi ea musca morcovului: acesta din urmă menţine umiditatea de la piciorul roşiei şi-i alungă purecii.
Motul curcanului
(Amaranthus)
cartofi, ceapa, porumb, vinete
- motul curcanului ofera radacinii porumbului umbra, mentinand umezeala,atrage insecte pradatoare (gandaci de sol - Carabidae) - frunzele tinere si semintele de motul curcanului se pot manca
Muscate
(Pelargonium)
ardei, broccoli, collard, conopida, gulie,  porumb, rosii, trandafir, varza, vita de vie,
- muscatele sunt o cultura capcana, atragand daunatori de la trandafiri, struguri,resping daunatorii verzei, gandacul japonez
insectele Cicadellidae care ataca cartofii, sfecla, marul, atrag (cultura capcana) parazitii Circulifer tenellus, purtatori de virusi ce ataca rosiile, ardeii iuti, vinetele,resping acarienii
Musetel
(Matricaria recutita)
broccoli, busuioc,castraveti, ceapa, conopida, dovlecel, menta, varza,
- musetelul atrage insecte pradatoare (sirfide si viespi)
Nepeta(Catusnica)
(Nepeta cataria)
popular: iarba matei, iarba vantului, iarba- flo-coasa, minta- matei, poala Sfintei-Marii,sme-ita, floare-de-nimic,
collard, dovleac, dovlecel, sfecla, varza,
ardei, cartofi, rosii, vinete,
- nepeta inhiba crestera rosiilor, ardeilor, vinetelor, cartofilor, petuniei, reginei noptii, tutunul
- nepeta indeparteaza gandacii Chrysomelidae, afidele, gandacul japonez (Popillia japonica), gandacii de dovleci, furnicile si gandacii Curculionidae
- nepeta respinge fluturii de varza
- nepeta indeparteaza soarecii
Nucul
(Juglans)
alunul,dud
ardei, cartofi, petunii, re-gina noptii,rosii, vinete,
- nucul inhiba crestera rosiilor, ardeilor, vinetelor, cartofilor, petuniei, reginei noptii si a altor solanacea
Oregano
(Origanum vulgare)
ardei, broccoli, busuioc, conopida, rosii.varza,
- oregano ofera umbra si umiditate ardeilor,respinge afidele, fluturii de varza si gandacii castravetilor
Papadia
(Taraxacum)
 
- atrage insecte pradatoare (viespi)
- atrage diverse insecte benefice
Pastarnac
(Pastinaca sativa)
ardei, cartofi, fasole, mazare, ridichi, rosie,usturoi
chimen, morcov, telina
- florile pastarnacului atrag diverse insecte benefice
- păstârnacul se împacă foarte bine cu roşia.
Patrunjel
(Petroselinum crispum)
ardei, asparagus, mazare, morcov,  porumb, rosii, sfecla, trandafir, varza
menta, telina,salata usturoi
- florile patrunjelului atrag insecte pradatoare
- patrunjelul imbunatateste mireasma trandafirilor
Pelin
(Artemisia absinthium L.)
cais, varza
fenicul, salvie
Pepene galben
(Cucumis melo)
bostan,condurasi,dovlecel, floarea soarelui, porumb, spanac, ridichi
cartofi
- condurasii rersping gandacii de dovleci, castraveti si pepeni (Diabrotica si Acalymma)
Petunia
(Petunia)
ardei, asparagus, busuioc, cartofi, castraveti, dovleac, dovlecei, fasole, rosii
nucul, nepeta
- petunia este o planta capcana
- petunia respinge insectele Cicadellidae care ataca cartoful, sfe-cla,marul, gandacul japonez,afidele,gandacul de asparagus, gan-dacul mexican de fasole,gandacii de dovleac, pepeni, castraveti
- petunia atrage (cultura capcana) parazitii Circulifer tenellus, purtatori de virusi ce ataca rosiile, ardeii iuti, vinetele
- nucul si nepeta ii inhiba cresterea
Porumb
(Zea mays)
alune, cartofi, castraveti, dovleac, dovlecei,fasole, floarea soarelui, mar, mazare, motul curcanului, muscate, patrunjel, pepeni, salata, sfecla, spanac, soia, vetrice,zorele,
rosie, telina
- fasolea atrage insecte ce se hranesc cu lacuste si diversi alti daunatori
- fasolea si alunele fixeaza azotul in sol
-porumbul ofera suport de catarare fasolei
- porumbul este protejat de uscaciune de catre pepeni si castraveti
Praz
(Allium ampeloprasum var. porrum)
ardei,broccoli,cais,cartofi,conopida, collardul, mar, morcov, rosie, telina,  varza,vinete
ceapa,fasole, mazare, patrunjel,
- prazul respinge daunatorii verzei, afidele, musca morcovului etc
- prazul imbunatateste cresterea plantelor companion
Ricin
(Ricinus)
 
- indeparteaza cartitele si soarecii
Ridichii
(Raphanus sativus)
asmatui,castraveti, chervil, condurasi, dovleac, dovlecel, fasole, laptuca, mazare, morcov, pepeni, pastarnac, rosii, salata, spanac, sfecla, sparanghel,
cartofi, conopida, isop, mure, varza, varza de Bruxelles, vita de vie
- pot proteja dovleceii de daunatori,resping gandacii de castravete, musca morcovului atrag minerii frunzei de la spanac
- chervilul face ca ridichiile sa aiba un gust mai picant si le imbunatateste cresterea
- ridichea roşie se dezvoltă foarte bine la rădăcina fasolei.
Rosii
(Solanum lycopersicum)
arpagic,asparagus,broccoli, busuioc, ceapa, condurasi,degetel, fasole, floarea soarelui, galbenele, limba mielului, morcov, menta, muscate, oregano, patrunjel, petunii, porumb dulce, praz, ridichi, salvie, sparanghel, tagete, telina, usturoi
broccoli, cais, capsun, cartofi, castraveti, cono-pida, collardul, fasole cataratoare,  fenicul, gulie,   marar, mazare, nepeta, nuc, porumb, rozmarin, sfecla, varza,
- rosiile resping gandacul de asparagus
- nucul si nepeta le inhiba cresterea
- galbenelele si limba mielului resping viermele cu corn de rosii (Manduca quinquemaculata)
- tagetele ucid si resping nematodele, resping musculitele albe si alti daunatori
- petuniile si muscatele atrag (cultura capcana) parazitii Circulifer tenellus, purtatori de virusi ce ataca rosiile
- condurasii atrag insecte pradatoare, resping musculitele albe
- condurasii atrag afide si omizi (cultura capcana) putand fi plantati in jurul rosiilor
- florile de patrunjel si oregano atrag diverse insecte benefice
- busuiocul se spune ca imbunatateste gustul rosiilor
- ceapa, arpagicul si usturoiul indeparteaza afidele
- n-au nimic împotrivă dacă sunt cultivate după alte tomate.
- roşia alungă şi ea musca morcovului. Acesta din urmă menţine umiditatea de la piciorul roşiei şi-i alungă purecii
- păstârnacul se împacă foarte bine cu roşia.
Rozmarin
(Rosmarinus officinalis)
ardei, broccoli, conopida, collard, fasole,gulie, morcov, salvie,varza,
rosii
- rozmarinul respinge fluturii de varza, gandacii de fasole, musca morcovului (Chamaepsila rosae)
- rozmarinul respinge gandacul mexican de fasole (Epilachna varivestis)
Rubarba- Revent
(Rheum rhabarbarum)
- Frunzele de rubarba nu trebuie consumate, pentru ca provoa-ca alergii. In schimb, daca sunt lasate sa putrezeasca in gradina, reprezinta un ingrasamant natural ideal.
- Tulpinile de rubarbar, delicioase cand sunt transformate in dulceata sau in compot, devin mai suculente si mai carnoase daca suratele lor pe cale sa infloreasca sunt taiate din tufe, inca in stadiul de boboci.- Frunzele de rubarbar contin acid oxalic. Fierte in apa, se obtine un decoct care functioneaza ca fungicid, pentru legumele radacinoase, in frunte cu varza.
Salata
(Lactuca sativa)
capsuni, castraveti,ceapa, chervil, fasole, gulie, mar, marar,mazare, morcov,porumb, ridichi,rosii,sfecla, spanac,sparanghel, usturoi, varza,
broccoli,creson, patrunjel, telina,
- chervilul imbunatateste cresterea salatei tine la distanta afidele -salata plantată alături de pătrunjel suferă enorm. Nici plantată după pătrunjel, salata nu se va descurca prea bine
Salvie
(Salvia officinalis)
broccoli, capsuni,fasole, morcov, rozmarin, varza,
busuioc, castraveti,pelin
- salvia atrage albinele, respinge fluturii de varza, gandacii de fasole, musca morcovului (Chamaepsila rosae), melcii
Sfecla
(Beta vulgaris var. cicla)
alune, ardei, arpagic, busuioc, cas-travete, ceapa, conopida,fasole, gulie,mazare, menta, morcov,  nepeta, porumb, praz, ridichi, salata,spanac, usturoi,varza,
fasole cataratoare, mustarul, rosii, spanac,
- sfecla si fasolea cataratoare isi inhiba reciproc cresterea
- usturoiul imbunatateste cresterea si aroma sfeclei
- menta se poate folosi si ca mulch in jurul sfeclei
- alunele fixeaza azotul in sol
Sfecla rosie
(Beta vulgaris var. vulgaris)
ardei, arpagic, busuioc, ceapa, gulie, menta, nepeta,praz,salata,   usturoi,
fasole cataratoare, mustar, rosii, spanac
- sfecla si fasolea cataratoare isi inhiba reciproc cresterea
- usturoiul imbunatateste cresterea si aroma sfeclei
- menta se poate folosi si ca mulch in jurul sfeclei
Soia
(Glycine max)
porumb
- soia fixeaza azotul in sol
- soia indeparteaza gandacul japonez si alti daunatori
- soia atrage viespi
Spanac
(Spinacia oleracea)
capsuni, fasole,mazare,morcov, lavanda,praz, ridichi, rosii,salata, telina, varza, vinete
cartofii,castravete,ceapa sfecla,
- fasolea si mazarea ofera umbra
- ridichiile pot fi folosite drept cultura capcana pentru minerii frunzei
Tagete (craite)
(Tagetes)
Se recomanda plantarea prin toata gradina, asparagus, busuioc, cartofi, castraveti,fasole, rosii, salata, trandafiri, varza, vinete
fasole
- radacina elibereaza o substanta ce ucide nematode
- indeparteaza musculitele albe, parazitii Circulifer tenellus, purtatori de virusi ce ataca rosiile, ardeii iuti, vinetele resping viermele cu corn de rosii ( Manduca uinquemaculata)gandacul mexican de fasole (Epilachna varivestis),emana un miros care respinge afidele si atrage sirfide ,atrag diverse insecte prada-toare benefice (Syrphidae),au efect ierbicid asupra fasolei si verzei
Tarhon
(Artemisia dracunculus)
vinetele
- tarhonul atrage diverse insecte benefice
Tataneasa
(Symphytum officinale)
asparagus, cartofi, pomi fructiferi,
- tataneasa este cultura capcana pentru melci
- plantarea cartofilor de samanta cu frunze de tataneasa ii protejeaza de boli provocate de Synchytrium endobioticum
- tatanesei ii plac locurile umede
- tataneasa acumuleaza calciu, fosfor, potasiu
- tataneasa este un bun fertilizator natural
- ceaiul de tataneasa este un bun fertilizator
Telina
(Apium graveolens)
broccoli, cartofi, castraveti, ceapa, conopida, cosmos, fasole, gura leului, margarete,marar, mazare, praz, rosii,  spanac, usturoi, varza,
morcov, pastarnac, patrunjel, porumb, salata
- telina respinge fluturii de varza
- florile telinei atrag insecte benefice
- gura leului, margaretele, cosmosul atrag insecte benefice
-telina şi conopida o duc de minune împreună
Thymus( Cimbru)
(Thymus)
varza, vinetele
- thymusul respinge fluturii de varza
- thymusul atrage diverse insecte benefice





Trandafir
(Rosa)





arpagic,ceapa, craite, imortele, muscate,rezeda, patrunjelul,  usturoi,
garoafa
- arpagicul previne la trandafiri in al treilea an de la plantare boli provocate de fungi (pete negre) si respinge afidele
- muscatele cultura capcana, atragand parazitii de la trandafiri
- patrunjelul imbunatateste mireasma trandafirilor
- imortelele atrag diverse insecte benefice
- Petalele trandafirilor nu trebuie niciodata udate, cand ii stropiti (se faineaza). Mai bine ingropati langa radacina o sticla de plastic cu fund gaurit si turnati apa in ea.
-Cojile de banana ingropate langa un trandafir ii vor colora flori-le mai puternic.
- Cateii de usturoi plantati la piciorul unei tufe de trandafiri vor avea functie de paznici la purici, intarind mireasma florilor.
- trandafirii nu cresc bine după ei înşişi
Trifoi
(Trifolium)
mar, vita de vie,

- trifoiul atrage insecte pradatoare (gandaci de sol - Carabidae ) - trifoiul atrage afidele lanoase
- trifoiul poate fi folosit ca fertilizator natural
Urzica vie
(Urtica dioica)

- urzica vie atrage albinele
- ceaiul de urzici este foarte nutritiv pentru plante si imbunatateste rezistenta lor
- urzicile vii sunt un bun fertilizator natural
Purinul de urzica
1 kg de urzici proaspete pentru 10 kg de apă
- Umpleţi un recipient (de exemplu o pubelă de plastic) cu urzici, fără să tasaţi prea mult.
- Acoperiţi urzicile cu apă.
- Utilizaţi apă de preferinţă fără calcar (15-250C).
- Amestecaţi regulat, la fiecare 48 de ore.
- Examinaţi spuma care se ridică, semn că are loc procesul de macerare.
- După 8-15 zile spuma dispare, făcând loc unor bule.
- Se filtrează rapid.
- Se utilizează purinul de urzici diluat (5-20%), sau se pune în bidoane închise ermetic.
- Se poate păstra în beci timp de câţiva ani
Urzica moarta
(Lamium)
Cartof
- urzica moarta respinge gandacul de Colorado
- urzica moarta atrage diverse insecte benefice
Usturoi
(Allium sativum)
broccoli, cais, cartof, castraveti, collard, conopida, morcov, mar, par,patrunjel,piersic, rosii, salata, sfecla, spanac, telina, trandafir, vinete
asparagus, capsuni, fasole,mazare, varza,
- usturoiul respinge afidele, gandacul japonez, acarienii, daunatorii verzei si ai morcovului, furnicile, iepurii
- usturoiul actioneaza ca fungicid ecologic in cazul merilor si caisilor
- sprayul de usturoi respinge si ucide musculitele albe, afidele si Sciaridae-le
- usturoiul lasat sa putrezeasca la baza pomilor fructiferi indeparteaza caprioarele
Varza
(Brassica oleracea)
anason, arpagicul, busuioc, cartofi,castravete,canepa, cimbru, condurasi, coriandru, fasole, galbenele, isop, lavanda, limba mielului, marar, mazare, menta, morcov, muscate, musetel, oregano, pelin, porumb, praz, rozmarin, salata, salvie, sfecla, spanac, telina, tagete, usturoi, vetrice,
ardei, capsuni,ceapa, fasole cataratoare, marar, mustar, patrunjel  ridichi,  rosii, usturoi, alte varietati de varza, vinete,vita de vie
- anasonul atrage insectele pradatoare si protejeaza varza camuflandu-i mirosul
- anasonul imbunatateste vigoarea plantelor de langa el
- canepa, ceapa si arpagicul resping daunatorii verzei
- condurasii atrag insecte pradatoare, resping musculitele albe, fluturii de varza
- condurasii atrag afide si omizi (cultura capcana) putand fi plantati in jurul verzei
- plantati marar in mijlocul straturilor de broccoli si varza. Frunzele inmiresmate ale acestei plante atrag viespile parazite care se hranesc cu larve de varza
- mazărea şi varza merg foarte bine împreună
Varza de Bruxelles
(Brassica oleracea Gemmifera Group)
arpagicul, ceapa, condurasi mararul, menta, rozmarinul, salvia, telina, muscatele, isopul,   i, limba mielului, fasolea, anasonul, busuiocul, canepa, musetelul, spanacul , usturoi
mustar, rosii, ardei, cartofii, vinetele, capsunile, ridichiile, vita de vie
- anasonul atrage insectele pradatoare si protejeaza de daunatori varza de Bruxelles, camuflandu-i mirosul
- anasonul imbunatateste vigoarea plantelor vecine
- canepa, ceapa si arpagicul resping daunatorii verzei
- condurasii atrag insecte pradatoare, resping musculitele albe, fluturii de varza
- condurasii atrag afide si omizi (cultura capcana) putand fi plantati in jurul verzei
Vanata
(Solanum melongena)
anghinare,ardei iute, arpagic, ceapa,cimbrisor, fasole, mazare, menta, motul curcanului, praz,rosii, tagete, tarhon, usturoi
broccoli,cartof, collard, conopida, fasolea cata-ratoare, feniculul, gulie, nepeta, nucul, varza,
- trifoiul creste fertilitatea solului
- arpagicul indeparteaza afidele
- vita poate sta sub ulm sau dud
Vetrice
(Chrysanthemum vulgare)
Piersic, trandafir, varza, vita de vie, zmeura,
Vita de vie
(Vitis vinifera)
arpagic, busuioc, dud, fasole, isop, mac,mazare, mur, muscate,napraznic, trifoi, ulm,vetrice
ridichi, varza,
- trifoiul creste fertilitatea solului
- arpagicul indeparteaza afidele
- vita poate sta sub ulm sau dud
Zorele
(Ipomoea)
Porumb
- zorelele atrag sirfidele si alte insecte benefice
- zorelele pot imbraca garduri

18 comentarii:

  1. Bună seara,
    E ceva care mă nedumireşte.
    Din câte ştiam şi eu, şi aşa cum aţi scris şi la comentarii, ridichile resping gândacul de castravete. Am văzut şi la dumneavoastră specificat acest lucru însă în tabel le-aţi trecut la rubrica duşmani. La fel aţi scris şi la postarea >Vecinii buni si rai din gradina - despre alelopatie<
    Eu deja le-am planificat pentru însămânţare în jurul castraveţilor dar acum sunt în ceaţă. Deci cum e cu ridichile şi castraveţii?
    Numai bine şi o primăvară superbă vă doresc.
    DoDorina

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va multumesc pentru ajutor. Cred ca a fost o eroare din graba Ridichiile cresc foarte bine impreuna cu: castravetii, dovleceii, pepenii si bostanii intrucat descurajeaza gandacul castravetelui.
      Alti companioni mai sunt: fasolea, morcovii, salata si mazarea. Eroarea a fost corectata. O zi frumoasa va doresc si o primavara minunata.
      Cu stima,

      Ștergere
  2. de mare ajutor imi este acest tabel acum.Multumesc!

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucura ca pot fi de ajutor. Daca doriti putem colabora sa imbunatatim tabelul. O seara minunata va doresc.

      Ștergere
    2. Foarte bun tabelul! Am gasit si eu ceva pe wikipedia, dar numai in engleza. Poate repeta sau poate completeaza ce e scris mai sus:

      http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_companion_plants

      Si o sugestie: daca tot il ai deja redactat in limba romana, poate il incarci si intr-o pagina pe wikipedia.ro, ca sa fie mai usor de gasit pentru cei interesati. Poti pune link spre pagina asta jos la referinte. ;)

      Ștergere
  3. Dincolo de asocierile la nivelul solului, ma intriga faptul ca toate cresc sub coroana unui pom (presupun fructifer). Despre ce fel de pom e vorba, ce varsta are si in ce directie este nordul in fotografie?

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am explicat la celalalt comentariu. Straturile sunt orientate N - S eu stau in fotografie in S. In gradina de legume sunt 4 pomi sub care cultiv legume sunt in stanga 2 ciresi si in dreapta (unde vezi umbra)2 visini cu trunchi subtire si coroana fusiforma.

      Ștergere
  4. Acest tabel m-a ajutat foarte mult la planificarea primei mele gradini de legume si flori. Multumesc!

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumim pentru tabel!foarte util!!!!

      Ștergere
    2. Multumesc pentru vizita si aprecieri. Va astept cu drag. Weekend placut.

      Ștergere
  5. tabel de tabel, spus in argo!! un ghid pentru micro eco fermieri!!
    extindeti/l si asupra tuturor plantelor cultivate! e de publicat si pe suport de hartie !!
    multumiri si succes
    lucy ghera.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru vizita si aprecieri. Tabelul este rodul muncii de trei ani incare m-am informat si am adunat din tot ce am citit si am experimentat in gradina mea. L-am pus pe blog in speranta ca va ajuta pe cineva si din cate vad exista persoane interesate. Eu il am in ultima parte a jurnalului de gradina, listat alaturi de calendarul lunar si remediile naturale pentru prevenirea si combaterea daunatorilor. O seara frumoasa.

      Ștergere
  6. Aflu mereu lucruri foarte interesante.Spor la treaba!

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna ziua,
      Multumesc pentru vizita si ma bucur ca este de ajutor postarea.
      O zi frumoasa.

      Ștergere
  7. Răspunsuri
    1. Multumesc pentru vizita si apreciere. O zi buna.

      Ștergere
  8. Am o nedumerire: cartoful este prieten cu vanata, insa vanata este dusman cu cartoful? Prieteni sau dusmani? :)

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna ziua. Simplu, fiind din aceeasi familie cartoful si vanata nu se prea accepta reciproc asa ca nu sunt prieteni. Va multumesc pentru observatie am facut corecturile necesare. O zi minunata.

      Ștergere