marți, 2 iulie 2013

ROST… de Dan Puric

Acest material l-am primit prim email si cred ca merita citit de cat mai multa lume. Lectura placuta!
 "Părinții noștri pleacă să culeagă căpșuni și să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct și cancer pentru multinaționalele lor, conduse de securiștii nostri."

Când te desparți din vina ta, încerci o vreme să te lupți cu ireversibilul, îți dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă și renunți. Când te desparți din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca ...să înțelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas, și te chinui să pricepi ce n-a fost bine și unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum. La fel se întâmplă și atunci când te desparți de țara ta. Dezamăgit, înșelat, mânios, îndurerat. Nu ți-e usor s-o lași. Țara și mama nu ți le alegi. Te așezi pe celălalt mal al lumii și cauți răspunsul: ce s-a întâmplat cu țara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.

României i-a dispărut rostul. E o țară fără rost, în orice sens vreți voi. O țară cu oameni fără rost, cu orașe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, mașini și țoale fără rost, cu relații și discuții fără rost, cu minciuni și înșelătorii care nu duc nicăieri. Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul și credința.

Bătrânii. România îi batjocorește cu sadism de 20 de ani. Îi ține în foame și în frig. Sunt umiliți, bruscați de funcționari, uitați de copii, călcați de mașini pe trecerea de pietoni. Sunt scoși la vot, ca vitele, momiți cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privați prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde și bătute, asta au ajuns bătrânii noștri. Câini ținuți afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane. Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiți. O fonotecă vie de experiență și înțelepciune a unei generații care a trăit atâtea grozăvii e ștearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.

Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în țara aia? Cine-l mai are și cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susține un program care se intitulează “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajați să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supraviețui fără ajutoare de la țările “prietene”. La noi chestia asta se numește “agricultură de subzistență” și lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca țăranii să-și cumpere roșiile și șoriciul de la hypermarketuri franțuzești și germane, că d-aia avem UE. Cântatul cocoșilor dimineața, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiță până de Ignat, corcodușele furate de la vecini și iazul cu sălcii și broaște sunt imagini pe care castrații de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înțelege și, prin urmare, le califică drept niște arhaisme barbare. Să dispară! Din bețivii, leneșii și nebunii satului se trag ăștia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, că nu erau în stare să-l muncească. Nu știu ce înseamnă pământul, câtă liniște și câtă putere îți dă, ce povești îți spune și cât sens aduce fiecărei dimineți și fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineața și plecau la câmp cu ciorba în sufertaș. Pe toți gângavii și pe toți puturoșii ăștia i-au făcut comuniștii primari, secretari de partid, șefi de pușcării sau de cămine culturale. Pe toți ăștia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creștinește.

Credinta. O mai poartă doar bătrânii și țăranii, câți mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume și pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă și flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or sa moară oamenii ăștia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu. Avem, în schimb, o variantă modernă de credință, cu fermoar și arici, prin care ți se văd și țâțele și portofelul burdușit. Se poartă la nunți, botezuri și înmormântări, la alegeri, la inundații, la sfințiri de sedii și aghesmuiri de mașini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluției. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă și cu un “Tatăl nostru” spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu’ părinte, e urgent. Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăștia depozite și vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulțesc, credincioșii se împuținează, sfinții de pe pereți se gândesc serios să aplice pentru viză de Canada . Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân și cu bani, cu care se mărită. Băieții noștri fură bancomate, joacă la pokere și beau de sting pentru că știu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinții noștri pleacă să culeagă căpșuni și să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct și cancer pentru multinaționalele lor, conduse de securiștii nostri.

4 comentarii:

  1. Îl apreciez pe Dan Puric, dar nu sunt complet de acord cu el. Nu și în ce privește rostul. Nici mort n-aș spune că țara mea e fără rost. Așa vor străinii, poate. Dar nu mor caii când vor câinii... Suntem un popor lovit de vitregia vremurilor și de lăcomia oamenilor. Unii de afară, alții din ogradă - „maidanezii”. Ne vom adapta și la viforul acesta, așa cum am făcut-o veacuri la rând. Asta-i tot. S-a schimbat orânduirea. Multe sunt altfel. Cel mai important: nu mai au toți de-a gata. Trebuie să-și facă singuri cât pot. Aici e greul. Odată ce conștiința fiecăruia vine în contact cu acest adevăr - nu e obligatoriu, totuși - intră în rol cunoașterea și caracterul, care dictează măsurile necesare ducerii traiului mai departe în această realitate. Care pot fi morale ori ba.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este un punct de vedere destul de clar pe care Puric si-l exprima de ceva vreme si se pare ca are si dreptate, in unele privinte. Dar este foarte complicat si mult de discutat si nu cred ca-inici locul nici momentul. O zi linistita.

      Ștergere
  2. Ca Romania isi batjocoreste batranii doar de 20 de ani mi se pare cea mai penibila afirmatie. Cand stateau in ger pentru un litru de lapte la nepoti nu erau batjocoriti! Cand nu gaseau o aspirina la farmacie nu erau batjocoriti!
    Si nu cred ca Tanti Europa are ceva cu Iuliana, bucuresteanca mutata la tara, care nu vrea sa cumpere din supermarket rosii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este opinia dl.Puric si nu trebuie neaparat sa fim de acord cu ea,important este mesajul la care trebuie sa ajungem - care este rostul, scopul acestei natiuni acum si in viitor, ( mai)suntem o natiune care reprezinta ceva in Europa sau am ajuns la nivelul statelor bananiere. O seara frumoasa.

      Ștergere